Misiune extrem de dificilă pentru pompierii argeșeni. A fost nevoie de 13 autospeciale pentru stingerea incendiului
ȘTIREA INIȚIALĂ: Incendiu la un fânar în zona pensiunii Cristal, Calea Câmpulung. Intervin pompierii cu trei autospeciale ce stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat., întrucât există posibilitatea de propagare la 3 case.
Se deplasează în sprijin echipaje de la Detașamentul Mioveni și Secția Costești.
UPDATE ora 16: În după-amiaza acestei zile pompierii argeșeni au fost alertați cu privire la izbucnirea unui incendiu în municipiul Pitești, str. General Toma Ghenea.
Primele echipaje au constatat că incediul se manifesta cu flacără deschisă la mai multe construcții și a fost nevoie de intervenția echipajelor cu 13 autospeciale de stins incendii și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat din cadrul a mai multor subunități din județ.
Intervenția a fost una dificilă deoarece hidranții din zonă nu acopereau necesarul de apă, neavând presiunea suficientă, motiv pentru care a fost nevoie ca autospecialele să se alimenteze de la hidranți aflați la distanțe mai mari de locul evenimentului, iar în același timp 7 din cele 13 autospeciale de stingere au efectuat alimentarea celorlalte 6, care acționau la stingerea incendiului.
În urma eforturilor depuse de pompieri, flăcările au fost oprite din dezvoltarea la celelelte imobile aflate în imediata apropiere.
În eveniment au ars trei case și o anexă gospodărească, toate cu o suprafață totală de aproximativ 800 mp.
La locul incidentului va rămâne o autospecială pentru a supraveghea zona și pentru lichidarea eventualele focare, care s-ar putea reaprinde.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.