-0.2 C
Pitești
12 feb. 2025

Incendiu la Buzoești

Incendiu la Buzoești

Incendiu izbucnit la o casă bătranească din comuna Buzoiești, satul Șerboieni.

Intervin pompierii cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

Incendiul prezentă pericol de propagare la o altă locuință aflată din apropiere.

La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului unei locuințe, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, iar flăcările violente prezentau pericol de extindere la o casa aflată în apropiere.

Au mai fost afectate: trei uși din PVC, obiecte de mobilier, aparatură de uz casnic.

Prin intervenția operativă, pompierii au reușit să împiedice propagarea incendiului la cea de-a doua locuință, iar concomitent cu misiunea de stingere, aceștia au acționat și pentru protejarea vecinătăților.

Evenimentul s-a soldat cu o victimă, persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 23 de ani, care a suferit arsuri la nivelul membrelor superioare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit electric, de la un conductor, cablu electric defect sau cu izolația deteriorată.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site