Incendiu într-o gospodărie din Pitești. Două anexe au fost cuprinse de flăcări

Un incendiu a izbucnit într-o gospodărie situată pe strada Aleea Spitalului din municipiul Pitești, mobilizând de urgență echipaje ale pompierilor.

La fața locului au intervenit salvatorii de la Detașamentul de Pompieri Pitești, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat.

La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta violent la două anexe gospodărești, afectând o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. În urma intervenției, pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, însă flăcările au distrus acoperișurile anexelor pe o suprafață de circa 50 de metri pătrați. De asemenea, au fost degradate structurile celor două construcții, iar în interior s-au deteriorat obiecte de mobilier și aparatură electrocasnică. Totodată, aproximativ 10 metri liniari de gard au fost afectați de incendiu.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Potrivit primelor cercetări, cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost de natură electrică.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI