Incendiu într-o gospodărie din Mozăceni.
Sesizare incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Mozăceni, satul Babaroaga.
Intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.
La sosirea forțelor de intervenție ardea generalizat o locuință, pe o suprafață de aproximativ 70 mp.
Pompierii au acționat atât pentru limitarea flăcărilor, cât și pentru evacuarea bunurilor din interiorul casei, care mai puteau fi salvate.
Paramedicii SMURD au monitorizat o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 65 de ani, care prezenta atac de panică. Nu a fost necesar transportul ulterior la spital.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric.