Incendiile de vegetație nu mai contenesc
Pompierii de la Detașamentele Pitești și Bradu intervin cu patru autospeciale pentru stingerea incendiilor în cazul a două incendii de vegetație uscată în zona Podul Viilor din municipiul Pitești și în Ștefănești, zona Zăvoi.
În zona Podul Viilor este afectată o suprafață de teren de aproximativ 3000 mp de vegetație uscată și ard și deșeuri din material plastic. În zona Zăvoi, a ars vegetația uscată de pe aproximativ 4000 mp.
Pompierii reamintesc cetățenilor că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!
❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
ISU Argeș va manifesta toleranță zero față de cei care se fac vinovați de producerea incendiilor de vegetație uscată și miriște!
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.