Pompierii argeșeni au fost solicitați în ultimele 24 de ore la 43 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost incendii, în special de vegetație uscată, dar și accidente:
INCENDII
În intervalul de referință, pompierii argeșeni au acționat pentru localizarea și lichidarea a două incendii, în urma cărora, au ars vegetație uscată și mărăciniș. Acestea s-au produs, după cum urmează:
– comuna Bascov, unde a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 4.500 mp;
– comuna orașul Ștefănești, unde a fost afectată o suprafață de teren de aproximativ 5.000 mp.
Pompierii reamintesc că arderile necontrolate de vegetație sunt interzise!
❗Nerespectarea prevederilor legale se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
❗Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
(ora 11:25) Pompierii de la Detașamentul Pitești au intervenit în comuna Mălureni, în cazul unui eveniment rutier, în care au fost implicate două autoturisme. În urma evenimentului nu au rezultat victime, la fața locului salvatorii asigurând măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.
Totodată, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 30 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați!
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.