15.9 C
Pitești
15 oct. 2024

Încălcări ale legislației silvice – una după alta

În ziua de 24 februarie a.c., echipe formate din poliţiştii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Argeș împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Ploiești – Biroul Garda Forestieră Județeană Argeș, precum și polițiști din mediul urban și rural, împreună cu reprentanții ocoalelor silvice competente teritorial, au acţionat pe raza județului, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos.

Cu ocazia verificărilor, au fost constatate abateri la două societăți comerciale de pe raza localităților Pietroșani și Rucăr, și au fost depistați 5 bărbați, care au tăiat sau transportat material lemnos cu atelaje sau autoutilitare, fără respectarea regimului silvic.

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 18.000 de lei, și a fost confiscată cantitatea totală de 25,63 mc material lemnos (din care 16,8 mc cherestea), precum și un motofierăstrău și un topor utilizate la săvârșirea faptelor.

Astfel, în ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș au verificat o societate comercială din Pietroșani.
Cu ocazia verificărilor stocului scriptic și celui faptic, s-a constatat că agentul comercial a expediat fără forme legale cantitatea de 10 metri cubi cherestea rășinoase.
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos prelucrat, cu o valoare de 8.570 de lei, a fost confiscată valoric.

În ziua de 24 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, împreună cu specialiștii Biroului Garda Forestieră Județeană Argeș au verificat o societate comercială din Rucăr.
Cu ocazia verificărilor s-a stabilit că agentul comercial deținea fără forme legale de proveniență cantitatea de 9,74 metri cubi material lemnos (din care 6,18 mc cherestea rășinoase și 3,56 mc lemn rotund rășinoase).
Ca urmare a celor constatate, societatea a fost sancționată contravențional, cu amendă în valoare de 5.000 de lei, conform Legii 171/2010, iar cantitatea de material lemnos a fost confiscată și predată reprezentanților Ocolului Silvic Păpușa Rucăr.

În ziua de 25 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au acționat pe raza de competență, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice pe raza de competență.
Astfel, polițiștii au depisat un bărbat de 38 de ani, din Băiculești, care a tăiat fără respectarea regimului silvic 4 arbori ce nu aveau aplicată ștampila mărcii silvice, de pe un teren cu vegetație forestieră din afara fondului forestier național.
În urma verificărilor efectuate și a evaluării valorii pagubei, bărbatul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei, conform Legii 171/2010, privind contravențiile silvice.
Au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a cantității de 1,245 mc material lemnos, care a fost predat Ocolului Silvic Codrii Verzi, totodată fiind confiscate și motofierăstrăul și toporul folosite la săvârșirea contravenției.
De asemenea, în cursul aceleiași zile, polițiștii au depistat un bărbat de 54 de ani, din Băiculești, care conducea o autoutilitară cu care transporta material lemnos pe strada Victoriei din Curtea de Argeș, fără a deține documente de proveniență legală sau de transport al materialului lemnos.
În urma evaluării cantității, de către un specialist silvic, s-a stabilit că în mijlocul de transport se afla cantitatea totală de 2,95 mc lemn de foc, de esență fag și salcâm.
Ca urmare a celor constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar materialul lemnos fără proveniență legală a fost confiscat și predat reprezentanților Ocolului Silvic Vidraru.

„În contextul operaționalizării aplicației SUMAL 2.0 privind controlul provenienței și trasabilității materialului lemnos, și al intrării în vigoare, la 31 ianuarie 2021, a prevederilor HG 497/ 25.06.2020, și a Ordinului 118/ 27.01.2021 privind obligațiile utilizatorilor SUMAL 2.0, activitățile de control al tăierii, transportului și deținerii de material lemnos sunt desfășurate de către polițiștii argeșeni în mod curent și vor continua în perioada următoare.

Reamintim că sancţiunile prevăzute de legislaţia din domeniul silvic sunt cuprinse între 1.000 şi 8.000 de lei pentru persoanele fizice care taie sau sustrag arbori, indiferent de forma pe proprietate a terenului de unde provin, iar deţinerea ori transportul de material lemnos fără forme legale de sancţionează cu amendă între 1.000 şi 15.000 de lei.

Totodată, pentru agenţii economici care deţin sau efectuează activități de expediere, transport, primire pentru depozitare, prelucrare ori de exploatare de material lemnos, amenzile sunt cuprinse între 1.000 și 15.000 de lei, cu măsuri complementare ce pot ajunge la suspendarea activității, iar pentru tăierea și sutragerea de arbori în cadrul exploatărilor forestiere de către operatori economici atestați, amenzile pot fi de la 8.000 până la 12.000 de lei, precum și retragerea atestatului care permite desfășurarea unor astfel de activități.

Tot din categoria măsurilor complementare, materialul lemnos tăiat, deţinut sau transportat ilegal se reţine în vederea stabilirii provenienţei şi/sau se confiscă, iar în funcţie de împrejurările depistării, poate fi confiscat şi MIJLOCUL DE TRANSPORT şi uneltele folosite la tăierea materialului lemnos”, transmit polițiștii.

Îi invităm pe domnii polițiști să cerceteze și legalitatea transportului cu 4 camioane pline cu lemne (fiecare câte două remorci) care au trecut aseară în jurul orei 19.20 prin Câmpulung. Imagini: Info Trafic Câmpulung-Muscel

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site