11.1 C
Pitești
25 apr. 2025

Încă un drum județean modernizat în Argeș! Lucrările la DJ 739 Beleți – Zgripcești se apropie de finalizare!

Încă un drum județean modernizat în Argeș! Lucrările la DJ 739 Beleți – Zgripcești se apropie de finalizare!

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, a fost joi din nou pe șantierul de modernizare a drumului județean 739 în comuna Beleți-Negrești. Președintele Ion Mînzînă a evaluat stadiul investiției și a confirmat că lucrările sunt în grafic, urmând ca drumul să fie dat în folosință la finalul lunii noiembrie a anului în curs.

Această investiție este rezultatul unei munci în echipă. Am început lucrările pe 1 aprilie, iar ritmul de execuție a fost alert. Vom reuși să dăm în folosință acest drum județean la timp. Ne dorim ca pe toate drumurile din județ – fie că sunt naționale, județene sau locale – să se circule în condiții cât mai bune. Am atras fonduri europene și guvernamentale, dar am alocat și fonduri din bugetul județean în acest sens. Suntem pe primul loc în Regiunea Sud Muntenia din punct de vedere al fondurilor europene atrase pentru modernizarea infrastructurii și vom continua pe această linie” a declarat Ion Mînzînă.

Președintele C.J. Argeș a fost însoțit pe șantier de către primarul Constantin Cătănea din Beleți-Negrești, de deputații Remus Mihalcea și Nicolae Pavelescu, de candidatul PSD la Camera Deputaților Ioana Făcăleaţă, de Eduard Dima, director adjunct D.R.D.P. București, de vicepreședinții C.J. Argeș Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu și de administratorul public Cristian Puiu, precum și de de Alina Nicolau, directorul Regiei Județene de Drumuri.

Proiectul de modernizare nu se rezumă doar la asfaltare, ci include și lucrări de suprastructură, precum șanțuri betonate, 5 podețe și acces către toate proprietățile.
Investiția este finanțată integral de Consiliul Județean Argeș.

Modernizarea infrastructurii rutiere este o prioritate pentru PSD Argeș, iar proiectele realizate în ultimii ani sunt o dovadă în acest sens, astfel încât argeșenii să beneficieze de drumuri sigure la standarde europene.

Ion Mînzînă: „Astăzi am fost pe teren la două drumuri județene unde am început lucrările în primăvara acestui an: pe DJ 739 Beleți – Zgripcești în comuna Beleți – Negrești și pe DJ 731D, la Dârmănești, în Valea Nandrii.
La Dârmănești, lucrările au început în iunie și sunt mulțumit de faptul că și acest drum va fi dat în folosință la termen, adică la sfârșitul acestui an.
Știu că cetățenii de aici au așteptat mult timp această modernizare, dar sunt convins că vor fi mulțumiți pentru că, la fel ca și în cazul celorlalte drumuri, pe lângă asfaltarea propriu-zisă, pe drumul de la Valea Nandrii, pe o lungime de 2,8 kilometri, sunt amenajate 248 de accese la proprietăți, podețe, șanțuri betonate, dar și alte 14 drumuri laterale care până acum erau de pământ. Și acest drum este realizat din bugetul Consiliului Județean Argeș și este executat prin Regia Județeană de Drumuri Argeș.
Suntem conștienți, așa cum știe foarte bine și primarul Emilian Ciolan, că este nevoie de infrastructură – atât servicii, cât și drumuri – pentru ca cetățenii să aibă condiții civilizate, dar și ca localitățile să se poată dezvolta.
Unul din principalele obiective din acest mandat a fost modernizarea infrastructurii. Avem deja modernizați la standarde europene peste 200 de kilometri de drum județean și vom continua cel puțin în același ritm și în mandatul viitor.
Este o certitudine, mai ales că aproximativ 100 de kilometri au deja finanțare pe cele mai mari două proiecte pe fonduri europene din istoria regiunii.

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress