Încă 10 străzi se vor asfalta la Domnești
Primarul comunei Domnești, Ion Doru Smădu, a anunțat astăzi că a semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea a încă 10 străzi. Este vorba de Lotul 3, finanțat din fonduri nerambursabile, de către AFIR.
《 Stimați cetățeni ai comunei Domnești!
Cea mai mare mulțumire a unui primar este atunci când toate eforturile și acțiunile lui sunt încununate de succes. Astfel spus, cu drag vă anunț că astăzi, 21.06 2024, am semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul ,,Modernizare străzi în comuna Domnești județul Argeș Lot lll’’. Acest proiect este finanțat în totalitate de către AFIR (Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), iar străzile care vor beneficia de aceste lucrări de modernizare sunt următoarele
– Horia Cloșca și Crișan
– Privighetorii
– Salcâmilor
– Erou Ilă Gheorghe
– Sergent Donoiu Petre
– Berzelor
– Bunavestire
– Eroi Frații Preda
– Erou Jan Ionescu
– Topilelor
Începând de săptămâna viitoare vom demara procedura pentru licitație și sperăm, cu ajutorul bunului Dumnezeu, ca cel mai târziu la începutul lunii septembrie să începem lucrările.
❤️Vă mulțumesc încă o dată pentru toată susținerea și încrederea acordată atât mie cât și echipei care m-a susținut la realizarea acestui proiect!
Cu stimă și respect al dumneavoastră actual și viitor primar, Ion Doru Smădu 🙏》, este mesajul primarului către cetățenii comunei Domnești.