11 C
Pitești
24 apr. 2025

Inaugurarea podului de la Mihăești – Drăghici

Astăzi s-a inaugurat investiţia aprobată prin PNDL, în comuna Mihăești, denumită „Pod pe DJ 738 Jugur-Drăghici-Mihăeşti, peste Râul Târgului, km.21+900, comuna Mihăeşti, judeţul Argeş”. La festivitate a participat conducerea Consiliului Județean Argeș, respectiv președintele Ion Mânzînă și cei doi vicepreședinți, Marius Nicolaescu și Adrian Bughiu, primarul Andreea Crîmpiță-Matei împreună cu consilierii locali, dar și un grup de copii din comună, frumos îmbrăcați în costume naționale, pentru a marca cum se cuvine un obiectiv atât de important pentru comuna Mihăești.

Oaspeții au fost primiți cu pâine și sare, un obicei tradițional la noi, la români.

Podul a fost sfințit printr-o slujbă religioasă făcută de preoții din comună, așa cum se obișnuiește în cazul inaugurării unor construcții noi.

Ne putem lăuda cu o investiție de mare anvergură, ce a fost realizată cu eforturi financiare considerabile. Mulțumim instituției Consiliului Județean Argeș fără de care investiția nu ar fi fost posibilă! Să-l stăpânim sănătoși!”, transmitea în ziua recepției, primarul comunei Mihăești, Andreea Crâmpiță-Matei.

Astăzi este o zi mare. Un vis împlinit, un obiectiv dorit de zeci de ani de locuitorii comunei noastre. Eram elevă și îmi amintesc că treceam podul vechi pe stinghii de lemn, în drum spre casă, de aceea mi-am dorit să reușesc să facem acest pod pentru cetățenii din Mihăești„, a spus primarul Andreea Crâmpiță Matei.

Necesitatea unui pod nou a fost semnalată încă de pe vremea fostului primar al comunei, dl. Gheorghe Matei, care a și demarat formalitățile, iar actualul primar, Andreea Crîmpiță-Matei le-a continuat. Podul vechi era deteriorat și exista pericolul prăbușirii lui. Iată cum arăta podul vechi:

Constructorul podului, desemnat prin licitaţie, a fost firma Metabet CF, atât pentru partea de structură, cât şi pentru instalaţii, închideri-izolaţii. Lucrările au fost terminate încă din toamna anului trecut, la începutul acestei luni s-a făcut recepția, dar a mai durat puțin parcurgerea tuturor etapelor necesare pentru ca mașinile să poată circula oficial în siguranță.

Orice lucrare de anvergură necesită ani de studii, de lucru la proiect, de obținere a finanțării, de parcurs etapele de licitație, de predare a amplasamentului, de proiectare și construcție efectivă, după care iar alte și alte etape până la recepție și în final inaugurare. Fiind vorba de bani publici și europeni, și de un obiectiv extrem de important, nu s-a făcut rabat de la nicio regulă pentru ca totul să fie făcut ca la carte, și – cel mai important – conform legii.

Podul are lungimea totală 43,70 m și o deschidere de 36,60 m.
Valoarea finală a lucrărilor executate a fost de 3.556.627,86 lei, inclusiv TVA.
Perioada de garanţie: 60 luni.
Executant S.C. METABET CF S.A.
Proiectant: Asocierea S.C. TQM Management S.R.L.& S.C.LUCA WAY S.R.L.
Noul pod de la Mihăești este al șaptelea proiect finalizat, din cele 9 pentru care Consiliul Județean Argeș a accesat fonduri naționale, prin PNDL II 2017 – 2020.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress