Înalt Prea Sfințitul Calinic a sfințit paraclisul de la Consiliul Județean Argeș
În premieră în România, la Consiliul Județean Argeș există un loc special și inedit unde angajații și cei care trec pragul instituției se pot ruga și reculege, fiind o dorință de suflet și din suflet a președintelui CJ Argeș, Ion Mînzînă. Ieri, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, a arhimandritului Caliopie și a unui sobor de 14 preoți a fost sfințit în incinta CJ Argeș un paraclis amenajat prin stăruința lui Ion Mînzînă. Locul de rugăciune este situat chiar la intrararea în Consiliu.
La slujba de sfințire au asistat cu smerenie Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș, primarul municipiului Pitești Cristian Gentea, vicepreședinții CJ Argeș Adrian Bughiu și Marius Nicolaescu, precum și administratorul public al județului, Cristi Puiu.
”Acest paraclis a fost amenajat din dorința de a veni în sprijinul angajaților, dar și al argeșenilor care ne trec pragul și care vor să aibă un loc de rugăciune și de reculegere. În tot ceea ce clădim trebuie să punem credință. Căci nimic nu se poate face fără credință, fără Dumnezeu. Îi mulțumesc Înalt Preasfinției Sale Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, că ne-a bucurat cu prezența, cuvântul și harul său, dar și pentru dreapta călăuzire în misiunea noastră de a munci cu rod și spor pentru Argeș. Dumnezeu să îi ajute pe argeșeni!”, a declarat Ion Mînzînă.
Paraclisul va fi sub jurisdicția canonică și administrativă a Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.