Clubul FC Argeș reamintește că azi ar fi fost ziua de naștere a lui Constantin Stroe, fost director general la Dacia și cel care a condus si a susținut financiar și sufletește clubul din Trivale.
《 Pe 24 martie 1942, la Hulubești, jud. Dâmbovița, se năștea Constantin Stroe, cel care avea să fie unul dintre cei mai buni conducători din istoria clubului nostru.
Director general şi membru al Consiliului de Administraţie Dacia Automobile SA, a reprezentat un punct de reper în istoria Argeșului prin implicarea sa în viața clubului alb-violet. S-a stins pe 17 decembrie 2016, una din ultimele sale dorințe fiind aceea ca FC Argeș să revină în fotbal. Odihnească-se în pace!》, a transmis clubul.
Să nu-l uităm pe Constantin Stroe! De numele lui se leagă dezvoltarea uzinei Dacia, dar si privatizarea sa. Datorită viziunii lui, marca Dacia încă există și mii de muncitori au de lucru.
În semn de neuitare, autoritațile din Mioveni au numit o stradă cu numele său în oraș, au amplasat o statuie iar Fundația Group Renault a lansat „Bursele Constantin Stroe”, care se acordă anual unor elevi merituoși.