10.1 C
Pitești
23 mart. 2025

În ce localități se va organiza Focul lui Sumedru

Jandarmii argeșeni vor fi prezenți, astăzi, 25.10.2022, în ajunul sărbătorii Sf. Dumitru, la tradiționala aprindere a Focului lui Sumedru.

Nouă locații de pe raza județului se vor afla în atenția efectivelor de jandarmerie, care se vor asigura de buna desfășurare a evenimentelor.

Astfel, jandarmii argeșeni vor fi prezenți la manifestările dedicate aprinderii Focului lui Sumedru în orașele Câmpulung, Mioveni Topoloveni și Costești, dar și în comunele Mioarele, Bogați, Stâlpeni, Mărăcineni și Hârtiești, pentru a asigura ordinea publică şi protecţia participanţilor, dar și pentru prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional și descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale.

Pentru evitarea oricăror incidente, Jandarmeria Argeș recomandă participanților la aceste evenimente să manifeste înțelegere față de măsurile luate de forțele de ordine, să respecte indicațiile organizatorilor, dacă sunt însoțiți de copii să îi supravegheze cu atenție, iar în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, să solicite cu încredere sprijinul jandarmilor sau polițiștilor prezenți sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress