„Conform datelor furnizate de Banca Națională a României, în perioada ianuarie – aprilie 2021, datoria externă totală a României a crescut cu 1,048 miliarde de euro.
Iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2021 nivelul de 34,641 miliarde de euro (27,3% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4,7% faţă de 31 decembrie 2020.
Pe de altă parte, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 4,710 miliarde de euro, în primele patru luni din 2021, în creştere cu 107,12% comparativ cu cel din perioada similară din 2020, de 2,274 miliarde euro.
Am ajuns să importăm tot mai mult și de toate, fără să reușim să echilibrăm balanța prin exporturi.
Domnilor guvernanți, pentru ce se fac asemenea împrumuturi dacă acestea nu se reflectă în îmbunătățirea vieții românilor?
În ce gaură neagră se duc banii luați cu împrumut și la dobânzi foarte mari?”, întreabă deputatul PSD Simona Bucura Oprescu