Reținuți pentru furt
În ziua de 03 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au reținut doi bărbați, cu vârsta de 61 și de 25 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 30 octombrie a.c., cei doi ar fi sustras bunuri din incinta unui centru de colectare de fier vechi, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 1.000 de lei.
La primele ore ale dimineții, pentru administrarea probatoriului, polițiștii au efectuat o percheziție la locuința celor doi, din localitatea Băiculești, ocazie cu care au fost descoperite scule electrice ce fac obiectul infracțiunii pentru care se desfășoară cercetări, dar și o dronă, despre care cei în cauză au susținut că au găsit-o în cursul verii.
După administrarea probatoriului, cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de mâine, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
Cercetări finalizate de polițiști
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 03 iunie 2019, o femeie de 25 de ani, din Băiculești, ar fi sustras dintr-un portofel aflat într-un rucsac, suma de 1.200 de lei, în timp ce persoana vătămată se afla în incinta unei societăți comerciale, unde lucra ca vânzător.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Cercetări finalizate de polițiști
În ziua de 02 noiembrie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.
Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 03 iunie 2019, o femeie de 25 de ani, din Băiculești, ar fi sustras dintr-un portofel aflat într-un rucsac, suma de 1.200 de lei, în timp ce persoana vătămată se afla în incinta unei societăți comerciale, unde lucra ca vânzător.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
Pentru a nu cădea victime ale unor infracțiuni de furt, ori ale unor infracțiuni prin nesocotirea încrederii, polițiștii vă recomandă:
Pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare:
• în zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri, bazaruri, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate în coșul de cumpărături;
• când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră, ci doar suma necesară pentru efetuarea plății;
• nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere; acesta se păstrează cel mai sigur în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
• acordaţi o mai mare atenţie poşetei, dar și plaselor care conţin cumpărături, deoarece hoţii speculează orice neglijenţă;
• în aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi observați cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
• nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
Pentru prevenirea unor infracţiuni de înşelăciune sau furt prin nesocotirea încrederii:
• nu oferiţi sume de bani sau obiecte de valoare persoanelor necunoscute, indiferent de pretextul sub care sunt solicitate;
• în metodele ce implică pretextul de ,,a ghici”, persoanelor vătămate le este oferit un pachet, pretins a conţine banii sau bijuteriile ce ar ,,ajuta” la ghicit, pe care li se cere să nu îl deschidă decât ulterior;
• de asemenea, în metodele ce implică manipularea unor sume de bani, de regulă, se oferă de către autor o sumă sau bancnotă mai mare decât suma pretins a li se cuveni, lucru care implică faptul că persoana vătămată trebuie să dea rest la bancnota cu valoare ridicată pe care o primeşte (ex.: de nominaţie 200 sau 500 de lei);
• profitați de orice prilej de întâlnire, pentru a atrage atenția persoanelor vârstnice din rândul apropiaţilor, care locuiesc singure sau în locații izolate, despre diversele metode de înșelăciune (metodele Accidentul, Coletul, Pomana regelui Cioabă, Instalatorul, ghicit, cumpărarea sau oferirea de produse ș.a.m.d.); în mod special transmiteți-le să nu ofere sume de bani, indiferent de pretext;
• folosiţi orice prilej de reunire cu familia pentru a discuta despre diversele metode de înşelăciune, stabilind numere de telefon la care să puteți fi contactați pentru a se verifica pretextele, stabiliți persoane de încredere din rândul vecinilor care vă pot ajuta la nevoie.