Hora Unirii în vatra satului și povești cusute cu fir tricolor, în direct la Radio România Antena Satelor
Sub acest generic vor decurge azi, 24 ianuarie, manifestările care vor avea loc în comuna argeșeană Hârsești, de pe Valea râului Cotmeana. În miez de zi de sărbătoare, copiii și tinerii satului vor învârti Hora Unirii la Căminul Cultural din localitate.
Totodată, în cadrul activităților organizate de către Căminul Cultural Hârsești, copiii vor participa la un atelier de meșteșuguri, unde vor coase si țese în fir de tricolor, dar și pe firul poveștii Micii Unirii, depănate împreună cu directoarea Loredana Costache, cu meșterița Liliana Roibu, dar și alături de preotul paroh Ionuț Linte.
Vor fi câteva ceasuri de tradiție, credință și cultură la un loc, pe fondul acordurilor muzical-instrumentale ale micuților din sat care vor cânta vocal, dar și la instrumente, melodii despre neam și țară, dar și din vatra satului.
De asemenea, la Monumentul Eroilor din Hârsești, va fi depusă o jerbă în semn de recunoștință pentru cei care au făurit Unirea, moșii și strămoșii din localitatea Hârsești.
Ziua Unirii se va încheia cu o masă tradițională de pe care nu vor lipsi bucate preparate pe loc de săteni. Fiind zi de miercuri, acestea vor fi numai de post: fasole bătută, cu murături, gogoși-minciunele, plăcinte cu mere și cu dovleac, scovergi, pâine de casă, floricele.
Cum de pe masa țăranului n-a lipsit mămăliga, nici de data aceasta nu va lipsi.
Sigur că vor mai fi și alte momente surpriză.
Constantin Pașol, Radio România