“Hora Florilor” – sărbătoare de Florii la Mihăești!
La Mihăești s-a desfășurat în această seară ediția a II-a a manifestării culturale „Hora Florilor”. Manifestarea se dorește a deveni o tradiție în localitate, fiind organizată cu prilejul marii sărbători creștine de Florii.
Oamenii au venit în număr mare să vadă un spectacol de muzică populară românească, autentică, susținut de artiști cunoscuți, și să încingă o horă-două, după datina străbună.
Se știe că la Mihăești tradițiile sunt respectate cu sfințenie, de aceea mulți dintre cei prezenți au venit îmbrăcați în costume populare. Însăși ministrul muncii, Simona Bucura Oprescu – fiică a satului, dar și prefectul Ioana Făcăleață, prezente la eveniment, au îmbrăcat frumoase ii tradiționale.

Atmosfera a fost întreținută de Ansamblul Doina Argeșului, dirijor Cătălin Iancu, precum și de o pleiadă de interpreți populari, din cadrul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș, printre care amintim pe George Mărgineanu, Mitică Tavă, Creola Stanciu, Cătălina Ilie, Claudia Șerbănescu, Daniela Bărbuceanu și alții.

Andreea Crâmpiță Matei, primărița Mihăeștiului, le-a mulțumit tuturor celor prezenți, iar ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, și-a amintit cu drag de obiceiurile satului, din copilăria sa, și i-a rugat pe mihăeșteni „să dăm copiilor rădăcini și aripi. Rădăcini – arătând-le cât de valoroasă este identitatea noastră românească, iar aripi – prin educație”.
A fost prezent la eveniment și deputatul Remus Mihalcea, prim-vicepreședinte PSD Argeș, viceprimarul comunei Stâlpeni, Nicoleta Machedon, consilierii locali ai comunei, cadrele didactice din comună și mulți copii îmbrăcați în costume naționale, alături de sute de localnici.
Evenimentul nu a fost doar o celebrare a tradițiilor, ci și un legământ pentru viitor: acela de a păstra vii obiceiurile, portul, cântecul și sufletul satului românesc. Căci satul rămâne izvorul din care ne tragem seva, iar România trăiește prin sufletul oamenilor săi, prin respectul pentru trecut și încrederea într-un viitor construit pe temelia valorilor adevărate.



