Astăzi în jurul prânzului, a fost anunțat un incendiu la o gospodărie din comuna Băiculești. La fața locului s-au deplasat pompierii cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă
Echipajele de pompieri au lucrat pentru localizarea și lichidarea incendiului care a cuprins jumătate din interiorul construcției.
Un echipaj SMURD a preluat o victimă (femeie), iar un echipaj al Serviciului de Ambulanță Argeș a preluat alte două victime.
Toate cele 3 persoane erau conștiente și au avut nevoie de îngrijiri medicale și transport la spital din cauza unor arsuri suferite în incendiu.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este manevrarea incorectă a substanțelor combustibile (în apropierea surselor de foc).