8.8 C
Pitești
28 mart. 2025

Gentea: „La anul vă așteptăm într-o sală cu 4000 de locuri!”

Astăzi, în sala mare a Primăriei Pitești, jurnaliștii piteșteni au participat la o întâlnire cu organizatorii festivalului de știință care se va desfășura la Pitești și în alte două orașe din Argeș: Mioveni și Câmpulung Muscel în acest sfârșit de săptămână. Gazda evenimentului, primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, cel care le-a promis sprijin pe tot parcursul evenimentului și care le-a adresat cuvinte de susținere și încurajare, promițându-le că la anul vor fi găzduiți în Sala polivalentă, cu 4000 de locuri.

Inițiat în 2017, dar întrerupt 3 ani, Romanian Science Festival (RSF) revine în județul Argeș în format fizic. Cea de-a treia ediție a Romanian Science Festival va avea loc între 22-24 septembrie și este cea mai extinsă de până acum, aducând publicului multe elemente inedite.

În primul rând, festivalul s-a extins pe parcursul a trei zile, în prima zi, adică joi, 22 septembrie, având loc Caravana RSF în celelalte două orașe din județ în care va ajunge acest festival: Mioveni și Câmpulung Muscel. Vineri, 23 septembrie, mentorii vor merge în 12 școli din Pitești, iar sâmbătă, 24 septembrie, între orele 11-17, vor fi prezenți în Piața Primăriei Pitești, unde sunt așteptați toți cei pasionați de stiință. Aici vor fi martorii unor experimente științifice inedite.

Mentorii festivalului sunt tineri piteșteni care au studiat la prestigioase instituții de învățămănt din lume, care se întorc acasă special pentru a oferi, voluntar, din experiența lor. Este prima ediție publică a acestui festival al științei organizat la Pitești. Organizatorii estimează o participare de câteva mii de copii și tineri în cele 3 zile de festival.

Scopul principal al evenimentului este de a sprijini educația științelor din România prin metode non-formale, prin implicarea diasporei academice. Evenimentul dorește să ofere o platformă care reunește pasionații de știință, cultivând astfel parteneriate cu organizații autohtone, inițiative locale, ateliere, cluburi și instituții de învățământ pre-universitar și universitar.

În organizarea festivalului se va implica cel mai mare număr de voluntari de până acum: 350 de voluntari elevi, membri ai comunităților locale, antreprenori și pasionați de științe, dar și 30 de mentori locali din rândul profesorilor.

CITEȘTE ȘI:

Romanian Science Festival revine în județul Argeș

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress