12.2 C
Pitești
28 mart. 2025

Găsit plutind pe râu

Găsit plutind pe râu

Solicitare pentru extragerea unei persoane care ar pluti pe râul din localitatea Cicănești.

Intervin pompierii cu o barcă de salvare și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

UPDATE: Persoana a fost extrasă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani, care nu prezintă semne vitale.

Poliția transmite: Cicănești, persoană decedată în albia unui pârâu.

În ziua de 31 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați cu privire la faptul că pe albia unui pârâu din comuna Cicănești a fost observat trupul neînsuflețit al unei persoane.

Persoana a fost scoasă din apă de către pompierii argeșeni, însă, din păcate, a fost constatat decesul acesteia.

La fața locului, polițiștii Secției de Poliție Rurală Albeștii de Argeș, cu sprijinul polițiștilor de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, desfășoară cercetări, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei.

Din verificările preliminare, s-a stabilit că persoana în cauză este un bărbat de 43 de ani, din Arefu.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 192 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș.

Cauzele decesului urmează să fie stabilite prin efectuarea autopsiei medico-legale.

Bărbatul nu fusese dat dispărut ci a fost văzut în viață ultima dată în cursul zilei precedente.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress