21.7 C
Pitești
20 apr. 2025

Găsit decedat în pădure

Găsit decedat în pădure

În cursul zilei de ieri, 22 decembrie a.c., politiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că AURELIAN EFROSINESCU, de 61 de ani, a plecat de la domiciliul său din comuna Cotmeana, fără a mai reveni sau a putea fi contactat.

Cel în cauză nu mai avusese plecări, iar din verificările efectuate a rezultat că a fost văzut ultima dată în ziua de 19 decembrie a.c..

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Drăganu a desfășurat căutări, la activități fiind mobilizată și echipa canină din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș, precum și pompieri argeșeni. De asemenea, la activitățile de căutare au luat parte și un paznic de vânătoare, împreună cu mai mulți consăteni care au participat în mod voluntar.

Din păcate, în urma căutărilor, bărbatul a fost găsit decedat, într-o zonă împădurită din apropierea locuinței.

Nu există suspiciuni la acest moment, însă, pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză va fi întocmit un dosar penal conform art. 192 din Codul Penal.

Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, iar pentru stabilirea cauzei decesului, va fi dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress