20 C
Pitești
23 mai 2025

Fotbalist român, condamnat în Italia pentru viol în grup

Presa italiană titrează: „Fotbalistul român a primit 6 ani de închisoare pentru viol în grup”

Daniel Onescu, 29 de ani, fost mijlocaș la Virtus Verona în Serie C și acum aflat la Dolomiti, în liga a 4-a italiană, a fost condamnat în Italia după ce a agresat sexual în 2020 o studentă de 20 de ani, împreună cu alți patru colegi.
Cinci foști jucători ai echipei de Serie C Virtus Verona au fost găsiți vinovați de violarea unei studente de 20 de ani, infracțiunea având loc în ianuarie 2020, după cum scrie jurnalul local L’Arena.

Acuzarea a cerut condamnări de 6 ani de închisoare, sentința fiind pronunțată de judecătorul Paola Vacca, după audierile preliminare. Un român e printre vinovați, Daniel Onescu, 29 de ani, care în prezent evoluează la Dolomiti în Serie D. El e căsătorit și are doi copii.
Onescu, născut în Hațeg, a trecut de-a lungul carierei pe la Fidelis Andria, Rimini, US Grosetto, Dolomiti, Paganese, US Catanzaro și AS Bisceglie.

Ceilalți patru sunt Stefano Casarotto (26 de ani) din Veneția; Gianni Manfrin (29) din Padova; Edoardo Merci (23) din Verona și argentinianul Santiago Visentin.

Fotbaliștii au îmbătat-o și au profitat de ea

Potrivit sursei citate, toți cei cinci au plătit despăgubiri tinerei a cărei identitate nu a fost dezvăluită și femeia și-a retras plângerea, numai că procesul a continuat prin autosesizarea autorităților locale de anchetă.

În noaptea de 18 spre 19 ianuarie 2020, foștii colegi de la Virtus au dus-o într-un apartament al unuia dintre aceștia, unde au îmbătat-o și au profitat de ea, violând-o pe rând.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress