UPDATE 07 oct.: Bărbatul a fost găsit aseară, în jurul orei 22.00, de către polițiștii locali, pe strada Făgăraș din Pitești.
Acesta este teafăr, nu a fost victima vreunei infracțiuni și a fost încredințat familiei.
《 Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești desfășoară cercetări, în urma sesizării referitoare la plecarea voluntară a numitului CATANĂ GHEORGHE, de 83 de ani, care a plecat din zona centrală a municipiului Pitești în această seară, în jurul orei 18:00.
Semnalmente: aproximativ 1,70 m înălțime, 70 de kg, ochi căprui, păr alb, scurt. Suferă de afecțiuni medicale cu pierderi de memorie.
Vestimentația la momentul plecării: geacă albastru închis (cu guler cu dungă roșie), pantalon sport din material textil negru, pantofi negri.
Persoanele care pot oferi informații despre cel în cauză sunt rugate să anunţe Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau să ia legătura cu Poliția Municipiului Pitești, la telefon 0248 607 009.》, anunță Poliția.
Gheorghe Catană a fost prim secretarul județului Argeș în perioada comunistă și ulterior, director al Comcereal Argeș. Este autorul cărții „Mărturiile unui prim secretar”.