Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață

Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a încetat din viață

Fostul președinte al României între anii 1990-1996 și 2000-2004, Ion Iliescu, a încetat din viață la vârsta de 95 de ani. El suferea de cancer pulmonar.

În anii în care nu a fost președinte, respectiv între anii 1996-2000 și 2004-2008 a fost senator de București. A fost președinte de onoare al PSD din anul 2005.

Ion Iliescu se afla internat în stare critică la Spitalul SRI Prof. Dr. Agrippa Ionescu din București, fiind suferind de cancer pulmonar. A fost internat de aproape două luni la terapie intensivă. De câteva zile, organele sale au început să cedeze unul câte unul, după cum a comunicat spitalul, și starea sa a început să se agraveze. Astăzi, corpul său a cedat definitiv.

„Cu profund regret, Guvernul anunță încetarea din viață a fostului președinte al României, domnul Ion Iliescu. Fostul președinte al statului român a decedat astăzi, 5 august 2025, la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”. Guvernul României transmite condoleanțe familiei și tuturor celor apropiați!.

Detaliile privind programul funeraliilor de stat organizate în onoarea fostului șef al statului român Ion Iliescu vor fi comunicate în perioada următoare.”, a transmis Guvernul României.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI