2.6 C
Pitești
30 nov. 2022
spot_img

Fosta contabilă a Primăriei Corbi, arestată preventiv

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 noiembrie 2022, a inculpatei GROȘANU ELENA, la data faptelor contabil în cadrul Primăriei comunei Corbi, județul Argeș, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (808 acte materiale), fals intelectual (106 acte materiale) și uz de fals (106 acte materiale).
”În perioada 20.01.2017 – 12.04.2022, inculpata Groșanu Elena, în calitatea menționată mai sus, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi întocmit, ar fi semnat și ulterior ar fi prezentat la Trezoreria municipiului Curtea de Argeș, un număr de 808 ordine de plată, prin care s-ar fi efectuat în mod nelegal plata sumelor de:
– 1.515.683,85 lei, către o societate comercială administrată de fiica sa, fără să fi existat în realitate o contraprestație efectivă. Pentru a crea o aparență de legalitate, inculpata ar fi completat în fals un număr de 106 ordine de plată potrivit cărora între Primăria Corbi și societatea respectivă ar fi existat relații de natură contractuală.
– 386.102 lei, către șase instituții nebancare (CAR), reprezentând contravaloarea ratelor corespunzătoare împrumuturilor contractate de inculpată și rude ale acesteia.
Prin aceste demersuri, inculpata ar fi creat instituției publice unde își desfășura activitatea un prejudiciu de 1.901.785 lei, concomitent cu obținerea unor foloase necuvenite de către alte persoane. (…) La data de 23 noiembrie 2022, inculpata a fost prezentată Tribunalului Argeș care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, se arată în comunicatul DNA.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

4,997FaniÎmi place
728AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI

error: Continut protejat!!