Florian Linte, patronul firmei PERFECT PRESS LAR SRL, cel mai mare difuzor de presă din Argeș, cu activități similare și în alte județe, a fost premiat în această seară de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, la Topul Firmelor. Festivitatea are loc la Restaurantul Star din Bascov, fiind cel mai mare eveniment de business din județ în acest an.
Firma pe care o conduce dl. Linte a obținut locul I la categoria Întreprinderi mici, având cele mai bune cifre financiare pe codul său CAEN: Comerț cu amănuntul de ziare si articole de papetărie în magazine specializate.
O muncă de 30 de ani
Colaboratorul și partenerul nostru, Florian Linte, dar căruia putem să-i spunem, mai ales, PRIETENUL nostru, a debutat în domeniul presei în urmă cu peste 30 de ani și a crescut pas cu pas, prin muncă și investiții, până la a fi liderul de piață în Argeș și nu numai. Cu toată căderea vânzărilor presei scrise, Perfect Press avut în anul 2021 o cifră de afaceri de peste 14 milioane lei, și un profit de aproape 300.000 lei, obținut cu numai 18 salariați. Aptitudinile sale de manager, viziunea sa și modul inteligent de a investi l-au ajutat să depășească toate problemele – și nu puține – în decursul celor 30 de ani. Domeniul difuzării presei nu este unul ușor, a avut de întâmpinat tot felul de situații – închiderea forțată a unor puncte de vânzare în pandemie, spargeri la chioșcuri, ai căror autori nu au fost prinși niciodată de poliție, cu pagube de zeci de mii de lei, muncă de noapte continuă, majorări de prețuri la transport și multe, multe altele, unele știute doar de cei care activează în această breaslă. Pe toate le-a depășit, iar acum culege roadele. Un premiu meritat cu prisosință, bazat pe cifre economice reale și acordat de o instituție de prestigiu pe criterii clare. Un premiu pe care-l poate etala oriunde cu mândrie. Nu cum fac unii care-și cumpără diplome de pe la tot felul de SRL-uri, fară acoperire în rezultate, și apoi se fălesc cu ele. Nu, aici e vorba chiar de valoare!
Săptămâna viitoare Florian Linte va fi premiat și la Ateneul Român din București de către Camera de Comerț și Industrie din România.
Felicitări, de mii de ori felicitări! Un argeșean cu care ne putem mândri.