Ieri a început Open-ul European de judo – ediția 2022, dedicat seniorilor. Evenimentul de la Cluj-Napoca ne-a oferit motive de satisfacție încă din prima zi, clubul FC Argeș-CSM Pitești câștigând două medalii încă de la debut.
- Florentina Ivănescu, medalie de aur la categoria 63 kg
- Elena Stere, medalie de argint la categoria 52 kg
Felicitări, Florentina! Felicitări, Elena! Bravo, antrenorilor voștri!
Iată declarația d-lui Cosmin Gușă, președintele FRJ:
„Junioara noastră (20 de ani) Flori Ivănescu a câștigat azi aurul senioarelor de 63 de kg la European Open-ul de la Cluj, dominându-și autoritar adversarele și oferindu-ne o finală electrizantă cu campioana Serbiei. Trebuie să recunosc că a fost cel mai frumos cadou primit de ziua mea, le mulțumesc și antrenorilor Gianina Andreica, Vali Ioniță și Cornel Pălărie!
Azi am mai luat un argint la 52 kg prin Elena Stere, un bronz la 66 kg prin Ioan Dzițac, dar foarte mult m-a bucurat revenirea Alexandrei Pop în 48 kg și bronzul reușit azi!
Din păcate vedetele noastre masculine din lotul olimpic și-au dezamăgit fanii, Adrian Șulcă și Laris Borș fiind învinși din primul tur, deși erau favoriți, iar Alex Raicu s-a accidentat din nefericire, îi aștept pe toți trei să ne recompenseze eforturile și susținerea la competițiile următoare.
Mâine (N.R. astăzi) intră în concurs “Greii” și sunt convins că o să vă dau vești despre medalii românești la judo.”
HAI ROMÂNIA! 🙏💪🇷🇴