Vineri, 12 august, începând cu ora 18, la Mioveni va începe a treia ediție a Festivalului de folclor botezat cu numele orașului. Festivalul va începe cu o paradă a portului popular românesc, pe traseul Bulevardul Dacia din zona blocului H1 până la primărie, în care echipele participante din mai multe județe ale țării își vor etala portul tradițional al zonei pe care o reprezintă.
La 18.30 urmează un scurt moment artistic susținut de ansamblurile participante, în fața Primăriei Mioveni, iar la 19.00 va fi deschiderea oficială a festivalului, în centrul civic.
La ora 19.15 va începe primul spectacol-concurs, având în vedere că sunt peste zece ansambluri care trebuie să evolueze în cele două seri – vineri și sâmbătă, seara de duminică fiind rezervată decernării premiilor. Ambele spectacole – de sâmbătă și duminică, vor începe la ora 19.
Duminică, după gala de decernare a premiilor, ansamblul câștigător al ediției a II-a a festivalului – „Florile Mureșului” din Arad – va susține un spectacol, urmat de evoluția ansamblului local „Plai de dor”, multiplu medaliat național și internațional, și de un recital al cunoscuților artiști Ionuț și Doinița Dolănescu.
Așadar, un sfârșit de săptămână bogat, în care veți putea să simțiți spiritul viu al tradițiilor populare, într-o organizare impecabilă, așa cum numai la Mioveni se poate.
Foto și video descriptiv, de la ediția a II-a a festivalului, 2021