16.2 C
Pitești
26 mart. 2025

Festival de colinde la Curtea de Argeș

Festivalul de colinde „Curtea Domnească” revine în Orașul Regal, Curtea de Argeș.
Astfel, timp de două zile, sâmbătă și duminică la Centrul de Cultură și Arte „George Topârceanu” pe scenă vor urca sute de colindători din toată țara.

La tradiționalul concert de Crăciun, organizat aici, sunt invitate, pe lângă Corul gazdă, Orfeu din Curtea de Argeș, nume mari ale scenei românești: soprana Marta Sandu, Filarmonica „Ion Dumitrescu” din Râmnicu Vâlcea şi Grupul psaltic TRONOS al Patriarhiei Române.
De asemenea vor mai concerta: Corul „Ars Nova” și Corala bărbătească „Dumitru Georgescu Kiriac” din Pitești, Corul „Preot Ion Ionescu” din Topoloveni, Corul Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului din Curtea de Argeș, Corul Protoieriei Curtea de Argeş şi Corul Seminarului Teologic „Neagoe Vodă Basarab”.
Concertul va avea loc pe parcursul a două zile – sâmbătă, 17 decembrie şi duminică – 18 decembrie, de la ora 18.00. Prezintă Constantin Pașol. Intrarea este liberă.

Concerte de colinde au loc în această perioadă în mai multe zone din județul Argeș.

Constantin PAŞOL

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress