3.1 C
Pitești
02 dec. 2024

Femeie găsită înecată în lac, la Cepari

Azi dimineață, în comuna Cepari, a fost descoperit trupul neînsuflețit al unei persoane plutind pe un lac. Un localnic care trecea pe lângă lac spre terenul său a văzut corpul aflat aproape de malul lacului şi a anunțat autoritățile.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari ai Detaşamentului Curtea de Argeş cu o barcă pneumatică și au adus trupul neînsuflețit la mal.

Din primele verificări, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Curtea de Argeș  au identificat persoana ca fiind o femeie de 64 de ani, din Băiculești, care locuia pe raza localității Cepari, la domiciliul concubinului său. Femeia plecase de la acesta, a locuit o perioadă pe la diverși cetățeni din comună, după care nu a mai fost văzută.

Momentan nu se cunosc circumstanțele în care femeia și-a pierdut viața, dar având în vedere că trupul neînsufleţit începuse să intre în descompunere, se presupune că decesul a survenit în urmă cu câteva zile. Anchetatorii au în vedere atât căderea accidentală în lac urmată de înec, cât şi o eventuală sinucidere. Deşi la momentul examinării exterioare nu au fost evidenţiate leziuni de violenţă care să pună sub semnul întrebării natura decesului, este analizată şi posibilitatea unei infracţiuni de omor.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul.

Articolul precedent
Articolul următor

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site