Femeie de 64 de ani beată la volan
În ziua de 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au depistat o femeie de 64 de ani, din București, care conducea un autoturism pe raza localității Corbi, în timp ce se afla sub influența alcoolului. Valoarea rezultată în urma testării cu aparatul etilotest a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, femeia fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce i-a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Conducea cu viteză excesivă:
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat, de 53 de ani, din Pitești, care conducea cu viteză excesivă un autoturism, pe D.N. 65B, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 127 de km/h (pe un sector de drum cu limita de 70 de km/h).
Ca urmare a abaterii, cel în cauză a fost sancționat contravențional, conform OUG 195/2002R, iar permisul de conducere i-a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile.
Conducea pe INTERZIS și avea și permisul suspendat
În ziua de 28 mai a.c., polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au depistat un bărbat de 43 de ani, din comuna Vulturești, care conducea un autoturism pe bulevardul Republicii din Pitești, pe un drum cu accesul interzis.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române a rezultat că bărbatul figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Șoferi profesioniști prinși conducând fără a respecta timpii de odihnă
În ziua de 28 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 48 de ani, din Dârmănești (Argeș), care conducea o autoutilitară, pe strada Depozitelor din Pitești, iar în urma verificările efectuate s-a stabilit că a utilizat cartela tahografică aparținând altei persoane.
De asemenea, din interpretarea protocolului tahograf, a rezultat faptul că a diminuat cu 2 ore sau mai mult perioada minimă de repaus zilnic.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform OG 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a acestora. Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea autoutilitarei.
• În ziua de 28 mai a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 48 de ani, din județul Dâmbovița, care conducea, pe strada Depozitelor din Pitești, o autoutilitară dotată cu tahograf și nu a putut prezenta, pentru control, înregistrările celor 28 de zile anterioare.
Ca urmare a abaterii constatate, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4.000 de lei, conform OG 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a acestora. Totodată, a fost dispusă indisponibilizarea autoutilitarei.
Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, continuă zilnic acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, numai în data de 28 mai a.c. polițiștii argeșeni au aplicat 319 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 14 permise de conducere și au fost retrase 19 certificate de înmatriculare.
Politiștii rutieri vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.