După o pauză de 15 ani, Sala Sporturilor a găzduit o semifinală de campionat, cu public. Echipa de baschet a Piteștiului a întâlnit, în meciul 3, pe U BT Cluj-Napoca, campioana țării. FC Argeș a fost înfrântă cu 72-101, iar U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în finala Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Show-ul a fost întreținut de fetele de la @cnicb.cheerleaders, care au încântat suporterii cu coregrafii spectaculoase.
În primul sfert, vulturii au încercat să facă față campioanei. Stipanovic a lovit primul în meci. Măciucă a răspuns la posesia următoare. Stewart a dus avansul echipei sale la cinci lungimi printr-o triplă, înainte ca Jeremic să înscrie prin același procedeu. Brown și Stewart au dus scorul la 5-11, înaintea triplelor lui Gajovic și Jeremic prin care vulturii egalau la 13. A urmat un run uluitor de 15-0 al oaspeților, oprit de coșul de afară al lui Voinescu. Acesta a reușit un and-one, iar tabela indica 19-28. Watson a stabilit scorul după primul sfert (30-19).
Gajovic a deschis sfertul doi cu două reușite de afară, iar diferența era redusă la cinci lungimi. Argeșenii au fost dominați de oaspeți, însă în finalul sfertului, au avut o răbufnire de orgoliu, iar Gheorghe și Seppala au marcat de două ori de afară. Tabela indica 56-40 la pauza mare.
În următoarele sferturi, clujenii s-au distanțat spectaculos, înaintea ultimului sfert tabela indicând 81-57. Scorul final a fost 72-101, însă piteștenii au fost aplaudați la scenă deschisă de către suporterii prezenți la meci.
În finala mare, U-BT Cluj va da piept cu CSO Voluntari, echipă care a trecut de CSM Oradea cu 3-0 la general. Ardelenii au avantajul terenului propriu. De cealaltă parte, FC Argeș se va duela cu CSM Oradea în finala mică.