FC Argeș a ratat în această seară calificarea în finala Cupei României, după o confruntare tensionată cu Universitatea Cluj, decisă la loviturile de departajare. După 120 de minute de joc intens, scorul a fost egal, 1-1, însă ardelenii s-au impus cu 2-1 la penalty-uri.
Meciul, disputat într-o atmosferă încărcată de emoție, a fost unul echilibrat, cu ocazii de ambele părți. FC Argeș a reușit să țină piept unei echipe solide a Universității Cluj, iar la finalul timpului regulamentar tabela indica egalitate, scor 1-1. Nici reprizele de prelungiri nu au adus schimbări pe tabelă, astfel că soarta calificării s-a decis de la punctul cu var.
La loviturile de departajare, Bettaieb a ratat ultimul penalty în timp ce U Cluj a avut 5 reușite, obținând biletele pentru marea finală.
În ciuda eliminării, FC Argeș părăsește competiția cu fruntea sus, după un parcurs apreciat în această ediție a Cupei României, fiind la un pas de o performanță notabilă.
„Capul sus! Am luptat, am sperat, dar am pierdut la penalty-uri calificarea în finala Cupei României.
Felicitări pentru întreg parcursul și pentru dăruirea extraordinară! Le mulțumesc suporterilor pentru susținerea permanentă! Sunt alături de voi!„, a transmis pe pagina de Facebook primarul Cristian Gentea după încheierea partidei.


