Farul Constanța – FC Argeș: 0-0 

Farul Constanța – FC Argeș: 0-0

Farul Constanța și FC Argeș au remizat, 0-0, în primul meci al etapei a 13-a din Superligă. Echipa noastră se întoarce cu un punct de la Constanța.

FC Argeș este o forță în deplasare, având deja trei victorii și o remiză în cele șase meciuri jucate pe teren străin.
Piteștenii vin după o înfrângere, 0-1 cu Petrolul, care a pus capăt unei serii excelente de șapte meciuri consecutive fără eșec. Jucătorul-cheie al argeșenilor este brazilianul Caios Ferreira (3 goluri, 3 assisturi).

FC Argeș a fost echipa mai periculoasă încă din debutul întâlnirii, Caio fiind protagonistul primelor ocazii. Mai întâi el a șutat din interiorul careului (min 20), după ce Buzbuchi a scăpat mingea din brațe, dar mingea a fost blocată de un jucător de la Farul, pentru ca apoi Maftei să respingă din apropierea liniei porții.

Două minute mai târziu, atacantul brazilian a ratat incredibil din 5 metri, trimițând mingea mult peste transversală, deși avea toată poarta în față.

În prelungirile primei reprize, centralul Radu Petrescu a dictat penalty pentru piteșteni, după un duel între Țîru și Sierra, însă faza a fost revăzută la monitorul VAR și decizia a fost întoarsă.

Presiunea piteșteană a continuat și în repriza secundă, Ricardo Matos ajungând la 5 metri de poarta lui Buzbuchi, dar și reluarea lui a fost pe lângă poartă. Singura ocazie cât de cât notabilă a constănțenilor venise anterior de la Rădăslăvescu, care a șutat cu latul la colțul scurt, însă balonul a trecut pe lângă poarta lui David Lazăr.

Cu șase minute înainte de finalul timpului regulamentar, Ramalho a reluat cu capul din 5 metri, dar nici el nu a reușit să găsească cadrul porții piteștene.

Pentru Farul Constanța este al cincilea meci consecutiv fără victorie,”marinarii” ocupând în prezent locul 9 cu 16 puncte. FC Argeș a acumulat 23 de puncte și rămâne pe locul cinci din zona play-off.

FC Argeș impresionează prin echilibrul defensiv. Echipa antrenată de Bogdan Andone și-a păstrat poarta intactă în cinci din cele 12 etape disputate.

Farul, în schimb, a primit cel puțin un gol în toate cele 12 meciuri de până acum.

Echipa noastră a fost susținută de un nucleu de suporteri mereu alături de alb-violeți

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI