Fără RCA pe drumurile din Argeș – mașină imobilizată și șofer amendat
Un șofer de 28 de ani a fost tras pe dreapta de polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Pitești, pe raza comunei Bascov, în cursul zilei de 13 martie. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că autoturismul condus, înmatriculat în străinătate, nu avea asigurare obligatorie RCA valabilă.
Pentru abaterea comisă, bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, în conformitate cu Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de imobilizare a vehiculului, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.