Familia preotului din Cornățel are nevoie de ajutor
Preotul din parohia Cornățel, comuna Buzoești, care a fost rănit grav în urma unui accident produs pe 30 martie, pe raza localității, este în continuare grav. Medicii de la Spitalul Floreasca din Capitală, unde a fost dus cu elicopterul, au făcut tot posibilul să-l salveze.
În accident, din păcate, țârcovnicul bisericii a murit iar îngrijitorul a fost și el rănit, fiind dus la spital.
Puterea ajutorului comunității
„Din nefericire tatăl celor două colege de grădi ale lui Alex (Amalia și Teodora) a suferit un teribil accident de mașină în urma căruia starea de sănătate nu este una deloc bună. A suferit mai multe leziuni, dintre care cea mai gravă a fost un hematom cranian care a necesitat scoaterea lui, dar din păcate și acea parte de creier pe care s-a format a trebuit eliminată. Momentan se află la terapie intensivă la Spitalul Floreasca, are pierderi de memorie, prea puține informații din trecut și le amintește. Drumul, din păcate, este unul lung, va fi nevoie de multă terapie, iar el era singurul care urma să aducă venit în casă, deoarece mămica a fost în creștere copil, dar luna aceasta fetița cea mică împlinește 2 anișori, prin urmare și acel venit a dispărut. Vă rugăm mult, haideți să îi fim cât de puțin alături, fiecare cu ce poate, deoarece de una singură nu poate face față. Nu este vorba doar de o lună, două, este vorba de o lungă perioadă în care trebuie să îi fim alături, deoarece și fetițele au nevoile lor, plus recuperarea soțului ei, ratele… Vă multumim mult!”, a postat o doamnă din localitate pe pagina sa de Facebook.
Puterea comunității face minuni. Împreună putem ajuta ca cei doi copii și mama lor să treacă mai ușor peste necazuri. Dacă mamele de la grădiniță s-au mobilizat, suntem convinși că și preoții din Argeș vor încerca să ajute.
„Vă atașez contul bancar al mamei (n.r.soția preotului), iar pentru orice altă întrebare vă stau la dispoziție!”, mai adaugă doamna în postarea sa.
RO95BTRLRONCRT0569492901
PĂUNESCU GEORGIANA VIOLETA”