„Extracție” cu anestezic de cocaină (fentanil) și miros de petrol

Întreaga Planetă a „vizionat”, de sărbători, „un scurt metraj” în regia președintelui SUA care a abordat o temă pur capitalistă – inventezi crize care să-ți aducă profit (inventezi probleme ca să-ți rezolvi teme). Președintele unei țări, cea mai bogată în petrol, nu se ocupa cu rafinarea și prelucrarea acestuia ci avea o „înclinație” spre comerțul cu droguri, spun cei aflați în „Turnul de control” al Planetei, turn construit pe teritoriul yankeilor, de unde sunt monitorizate, de Jandarmul Mondial, toate mișcările omenirii. Nu reproducem filmul, sigur vizionat cu un nou record de telespectatori, scenariul poate să fie considerat un plagiat (e vechi păcatul…) – vezi Irak, vezi Iugoslavia, Afganistan, însă un lucru merită evidențiat și trebuie analizat.

Toate organismele internaționale și foarte multe țări au protestat față de „tupeul” american cerând ca această formă de acțiune să nu se mai repete, să fie respectată „Carta ONU” să … bla, bla, bla – diplomație ieftină și falimentară. Nu am auzit însă, din nici un colț al lumii, militanta expresie – Eliberați, imediat, prizonierii! – un ultimatum cu consecințe imprevizibile, dar asumate pe vremea când popoarele mai credeau în dreptate și justiție.

Nicușor vrea avion!

Din surse apropiate lui Moș Crăciun, neverificate încă, se pare că Nicușor, tizul lui Niculăeș, s-a supărat rău pe acesta că nu i-a adus avionul, promis și așteptat, la sfârșitul anului în care a devenit președintele țării. Lângă Pomul de Crăciun, împodobit ca pentru un președinte cu copii, a avut loc o discuție, nu prea „tovărășească” între „alesul poporului” și reprezentantul tradițiilor. Acesta din urmă l-a rugat pe Dănuț să mai aștepte amintindu-i că a fost ales doar de 53,6% dintre participanții la vot, adică numai de 6.168.642 de votanți din cei 17.988.031 înscriși pe listele electorale, deci a fost „agreat” (atunci) de o treime dintre români, câștigând doar 18 județe și există riscul să-i supere şi pe aceştia după intervenția, a’ la Trump, a lui Bolojan în portofelele românilor.

Fiind la Paris pentru a se documenta despre noua cartografiere a planetei, Nicușor se victimizează prin declarații și comportament, dând semnalul pentru ,,argații” din mass-media, care sunt pregătiți să analizeze situația, chiar în ,,nuvele”, de genul, „Un președinte abandonat pe aeroport”. Nu vreau să compar cu celebra schiță „Dl. Goe”, dar parcă am devenit nostalgic (?) … după eleganța lui Johannis sau fermitatea, exagerată uneori, a lui Traian! Rămâne să vedem cum vor fi prioritizate cheltuielile – Ucraina, avion prezidențial, deficit, datorii, dobânzi ș.a.

Îmi permit, totuși, o sugestie – sutele de sponsori ai campaniei electorale, știuți și neștiuți, văzuți și nevăzuți, cunoscuți sau necunoscuți (ai lui ,,Călin” cel care a scris o nouă ,,Filă de poveste…” sunt … identificați) pot să pună card de la card (mână de la mână) și să cumpere un avion pentru deplasările oficiale chiar pe persoană fizică sau, cel puțin, pentru primii doi oameni din stat care nu au nevoie de lux din cauză că nu se deplasează cu soțiile (doamnele partenere de viaţă pot merge la … economic class). Urmărim evoluția evenimentelor „sugrumate” de noile taxe și impozite marca „Ilie de la Bihor”, nereprezentativ pentru funcția pe care s-a cocoțat!

Moș Crăciun „pune” … directorii de școli

Pe 17 ianuarie a.c. expiră mandatele directorilor numiți în urma concursului marca Cîmpeanu, cu mult iz politic și dezmăț legislativ. Deci, pe 18 ianuarie a.c. vom avea noi directori, adică tot aceștia dar cu delegație. Se pare că „frăția politică” PSD-PNL (cred că vor fuziona pentru a supraviețui pe eșichierul politic) își va spune cuvântul. Moș Crăciun a trecut și pe la Inspectoratele Școlare din ţară și a lăsat, din partea actualilor directori, „cererea” pentru continuitate deși timp de patru ani au „girat”, prin nepăsare, dezinteres sau incompetență sabotarea sistemului de învățământ, cândva mândria acestui popor. A crescut numărul de analfabeți funcționali în același ritm şi proporţional cu încălzirea globală, aceștia ajungând, deja, pe funcții de decizie. Nu cunosc dacă Moșul a avut în sac doar … cererile, dar sursele noastre ne spun că sunt deja făcute listele (ciornele au fost valabile până la sosirea Moșului), se scriu deciziile care vor fi aprobate și validate într-un simulacru de C.A., doar pentru … respectarea legii! Deja, unii directori (viitori directori) le vorbesc colegilor despre impactul bugetar, despre măsurile pe care le vor lua după 18 ianuarie, despre politica măreață a partidului pe care-l reprezintă eludând noțiunea de … traseism. Rămâne de văzut dacă informațiile noastre se confirmă – gurile rele spun că, la unele Inspectorate Școlare întâlnirea cu Moșul a fost organizată în stil de „Îngroparea anului” iar în sacul acestuia, bine păzit de viitorii directori, nu au fost doar cererile …. Era prea voluminos și atmosfera cu un grad ridicat de secretomanie! Va fi invocată … mișcarea personalului didactic (dăm toată încadrarea ,,peste cap” la … mijlocul anului şcolar ignorând principiul continuităţii – vor glăsui ,,minţile luminate” din sistem) pe care actualii au „bătut-o în cuie”. Din câte cunosc, pe plan local, nu a fost înaintată nicio cerere de demisie (Vai, măsurile lui Daniel David nu au deranjat atmosfera din birourile acestora) și toți actualii sunt pe lista … lui Moș Crăciun.

Așteptăm și noi lista (deși o intuim) pentru a face repartiția corectă a dozelor de …

ANTIVIRUS

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI