Explozie la o conductă de gaz, cu 3 victime rănite, în județul Teleorman

Explozie la o conductă de gaz în județul Teleorman

Explozia s-a produs de la o butelie GPL din curtea unui cetățean, în loc. Frăsinet, și nu a fost urmată de incendiu. Trei persoane au fost rănite. S-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială CBRN și două echipaje SAJ Teleorman pentru acordarea primului ajutor.

La fața locului au fost găsite trei victime, doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 57 și 80 de ani, conștiente și cooperante, cu arsuri de gradul II la nivelul membrelor și feței. Acestea au fost preluate de echipajele medicale pentru a primi primul ajutor calificat.
În sprijinul echipajelor medicale, la fața locului va ajunge și elicopterul SMURD;

Două camere de locuit ale imobilului au fost afectate de explozie. Se pare că aceasta s-a produs de la o acumulare de gaze provenită de la o conductă a instalației existente în gospodărie. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Pompierii continuă misiunea pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru degajarea elementelor de construcție ce pot pune în pericol viața oamenilor.

Femeia, de circa 57 de ani, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spitalul Floreasca.
Cei doi bărbați, de 64 și 80 de ani, conștienți și cooperanți, au fost transportați de ambulanțele SAJ la Spitalul Universitar și Spitalul Bagdasar-Arseni, din municipiul București.
Din primele verificări, cauza probabilă de producere a exploziei a fost o acumulare de gaze în cele două camere, provenite, cel mai probabil, de la instalația de GPL din gospodărie.

Recomandări pentru prevenirea unor astfel de evenimente

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de siguranță în utilizarea instalațiilor de gaze:
– verificați periodic instalațiile de gaze doar prin personal autorizat;
– nu efectuați improvizații, modificări sau reparații neautorizate la conducte, furtunuri sau aparate alimentate cu gaz;
– asigurați o aerisire corespunzătoare a încăperilor unde sunt utilizate aparate alimentate cu gaz;
– verificați etanșeitatea îmbinărilor cu emulsie de apă și săpun, niciodată cu flacără deschisă – apariția bulelor indică o posibilă scurgere de gaz, ce trebuie remediată de specialiști;
– în cazul în care simțiți miros de gaz, opriți imediat alimentarea, aerisiți încăperea, nu folosiți surse de foc sau aparate electrice și apelați numărul 112;
– montați detectoare de gaze și de fum, care pot semnala din timp eventuale scurgeri sau începuturi de incendiu, oferindu-vă timp prețios pentru evacuare și alertarea pompierilor;
– verificați periodic funcționarea detectoarelor și înlocuiți bateriile conform instrucțiunilor producătorului.
Respectarea acestor măsuri simple poate preveni producerea unor explozii sau incendii și poate salva vieți și bunuri materiale.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI