9 C
Pitești
28 mart. 2025

Emanuel Soare: „Marius Postelnicescu era identificat cu liberalismul în Argeș”

O veste tristă a cutremurat astăzi lumea politică din Argeș. Marius Postelnicescu, consilier județean și fost președinte al PNL Pitești, a încetat din viață la vârsta de 61 de ani, după ce a pierdut lupta cu o boală îndelungată și nemiloasă.

În urma apariției în spațiul public a acestei vești tragice, Emanuel Soare, unul dintre apropiații și foștii colegi liberali ai lui Marius Postelnicescu, a fost contactat de redacția argespress.ro Fostul prefect ne-a vorbit, în exclusivitate, despre omul Marius Postelnicescu, cum i-a influențat acesta cariera politică și despre boala de care suferea fostul președinte PNL Pitești.

„Domnul Postelnicescu a fost unul dintre veteranii liberalismului din județul Argeș și era o persoană de care a fost legată, mulți ani, evoluția acestei doctrine în județul nostru. Domnia sa a fost întotdeauna genul de om care reușea să aducă echilibrul în organizație, o organizație în care au existat deseori probleme.

De câte ori apăreau conflicte, întotdeauna se apela la dumnealui și cu toții ne bazam că, cu calmul, echilibrul și experiența dumnealui, se termină totul cu bine. Eu l-am privit pe domnul Postelnicescu ca pe unul dintre stâlpii acestei organizații și de câte ori aveam nevoie de un sfat discutam cu dumnealui și găseam soluții de fiecare dată.

Este unul dintre politicienii pe care eu i-am considerat un model, chiar dacă dumnealui nu avea o personalitate cu care să iasă în față sau să iasă în evidență prin anumite remarci sau replici tăioase, sau vreun discurs foarte accentuat, apăsat. Totuși, Marius Postelnicescu a fost un factor de echilibru.

Dumnealui era un om foarte matur și calm, un om care găsea mereu soluții. Chiar dacă viața politică presupune multe provocări, nu existau probleme care să îl depășească sau să îl scoată din această stare de calm, de maturitate, de eleganță. Era genul care asculta bârfele, dar nu se supăra, și mereu, cu calm, cu răbdare, trata orice situație. El era cel care rezolva prin dialog, stătea de vorbă cu cei implicați în situații conflictuale.

Marius Postelnicescu era identificat cu liberalismul în Argeș. Am învățat de la dumnealui modul în care se aplanau conflictele, modul în care se creează o echipă, era un om de echipă și a rezolvat multe dintre situațiile conflictuale, deși pentru unii nu era de înțeles acest stil de a calma lucrurile.

Noi, apropiații știam despre problemele lui de sănătate, care s-au înrăutățit în ultimii doi ani. Dumnealui urma diferite tratamente, dar din păcate, lucrurile s-au agravat și nu s-au mai putut rezolva. Era destul de dedicat politicii și nu lăsa să se vadă suferința. A avut o delicatețe, o eleganță, a ținut problemele de sănătate pentru dumnealui, doar noi apropiații știam.”, ne-a povestit Emanuel Soare.

CITEȘTE SI:

A murit Marius Postelnicescu

 

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress