10.1 C
Pitești
23 mart. 2025

Elevii vor primi de 4 ori mai mulți „bani de navetă”

Suma pentru transportul elevilor școlarizați într-o altă localitate decât cea de domiciliu va fi majorată de 4 ori. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanță de urgență care modifică și completează Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011.

Respectiva ordonanță de urgență modifică cadrul legal privind plata și decontarea transportului elevilor care merg la școală în altă localitate decât cea în care locuiesc: „Se majorează de 4 ori suma destinată transportului elevilor școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu. Pentru transportul elevilor, se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei/ lună pentru distanța de până la 3 kilometri, iar pentru distanțele ce depășesc această valoare, suma de 60 lei/lună se va suplimenta cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru”, anunță Executivul.

„În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor județene”, se mai arată în comunicatul transmis de Guvern.

„În ceea ce privește elevii cazați la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază, acestora li se va asigura decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi cea de domiciliu. Plata va fi făcută din bugetul Ministerului Educației, prin unitățile de învățământ unde sunt școlarizați, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât şi pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors, efectuată în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.”

O altă modificare se referă la stabilirea cadrului legal ce va permite autorităților locale să susțină transportul școlar specializat de tip curse școlare pentru transportul de la/până la unitatea de învățământ în toate etapele învățământului preuniversitar: primar, gimnazial și liceal. „Finanțarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale”, a transmis Executivul.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress