Nu intuisem și nici nu-mi imaginam că toate problemele din sistemul de educație au fost rezolvate, rămânând să fie abordată problematica stereotipurilor, prejudecăților, euristica de gândire – accesibilității/ disponibilității, reprezentativității, majorității.
Au dispărut subit ,,urgențele lui Cîmpeanu” – tablele inteligente, masa caldă (adică proaspătă – tip catering), bursele cu… ,,uite bursa, nu e bursa”, closetul din curtea școlii – legătura ministrului cu sistemul (a devenit ,,monument” al naturii la câte elogii i s-au adus, fiind protejat zeci de ani și ,,serbat” la începutul fiecărui septembrie de prefecți, inspectori, primari), manualele alternative, fondul clasei, curtea școlii și au apărut ,,luptătorii” cu vechiul – cu pedagogia, cu bunul simț, cu valorile – fără să fie atins fondul problemei și rezolvate carențele din sistem.
,,Egalitatea de gen” – predarea și integrarea în învățământul preuniversitar – concept, gândire, implementarea unor idei, obligativitate în abordarea diferențiată a problematicii din școala contemporană (nu pot spune modernă, departe de idealul propus). Inițial am avut impresia că tematica respectivă se referă la… gramatica limbii române, la declinări în funcție de gen și număr, la simplificarea acesteia raportată la acordul – gen, număr, caz, persoană! Mi-am dat seama de modul ,,simplist” în care am privit ,,noutatea” din sistem – se vrea egalitatea de șanse, dar e mai ,,pompos” – egalitatea de gen.
Inițiatorii curentului au publicat un amplu material intitulat ,,Ghidul pentru profesori privind egalitatea de gen” – practic un manual (peste 250 de pagini) pentru profesori, deși manualele sunt pentru elevi. Pentru a ,,mă lumina” am discutat cu mai multe cadre didactice, contrariate că materialul a fost apreciat (așa se zice) și aprobat de Ministerul Educației. Am înțeles foarte bine că nu este vorba de ,,identitate de gen”, însă aprobând și sugerând folosirea acestui ,,ghid” în activitatea instructiv-educativă este ca și cum ai recunoaște că în școala românească este… discriminare, deocamdată de gen!
Am reținut, din discuțiile cu unii profesori, a căror experiență – prin rezultate și pregătire, nu poate fi contestată, că nu există această ,,discriminare”, deci este o problemă creată artificial – există clase, la profilul umanist, în care peste 90% sunt fete, școlile de profil tehnico-sanitar sunt ,,populate” cu fete, cancelariile sunt aproape pline cu… doamne profesoare, în funcțiile de director de școală (liceu) au fost promovate… doamne (peste 92%)! Unde este discriminarea? Nu, nu există dar… manipularea și dezinformarea sunt de actualitate, sunt metode moderne de a ascunde impotența politică, respectiv financiară și socială. Arta conducerii începe cu manipularea și continuă cu tupeul, impertinența, sfidarea – ,,calități” care maschează incompetența și incultura.
Nu pot încheia fără a transcrie câteva dintre ideile apărute în prima parte a așa numitului ,,Ghid”, care de fapt este un material-test și o lecție ,,ieftină” de morală: ,, … Avem ca oameni ceea ce în limbaj uzual se numește mentalitate de turmă. … Evităm responsabilitatea unor alegeri personale preferând să ne luăm, ca niște oițe (!), după alți lideri de opinie, ,,gura lumii” … Procedăm astfel că suntem leneși cognitiv” (Ghid – pagina 20 – Gândirea pe repede înainte)!
Acestor ,,formatori” și ,,mercenarilor” din sistem pregătiți să-i apere și să le impună ,,excesul… cognitiv” le asigurăm ,,pe repede înainte” doza de…
ANTIVIRUS