Ediția a V-a a atelierului „IconArT – Artă Tradițională Iconografică” a debutat cu succes

Ediția a V-a a atelierului „IconArT – Artă Tradițională Iconografică” a debutat cu succes

Luni, 11 august, în Piața Primăriei din Pitești, a început cea de-a cincea ediție a atelierului de creație „IconArT – Artă Tradițională Iconografică”, devenit deja o frumoasă tradiție locală, desfășurată anual în preajma sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Evenimentul reunește anul acesta 41 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani, care, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici, Ruxandra Maria Ciobanu și Sidonia Ionescu (membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România), deprind tehnici tradiționale de pictură iconografică.

Pe parcursul celor trei zile de atelier (11–13 august), în fiecare seară de la ora 18:30, în Piața Pimăriei, participanții vor lucra la realizarea propriei icoane – o amintire valoroasă și un simbol al implicării lor creative.

Vernisajul expoziției cu lucrările realizate în cadrul atelierului va avea loc miercuri, 13 august, de la ora 18:00, în Piața Primăriei Pitești.

Atelierul este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, și își propune să apropie tinerii de valorile artei tradiționale iconografice.

Felicitări tuturor participanților! Mult succes și spor la pictat!

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI