14.8 C
Pitești
27 feb. 2024

Echipa de volei-junioare a Daciei Mioveni va juca în Turneul Semifinal al Campionatului Național

Echipa Daciei Mioveni, calificată pe primul loc al seriei E la Turneul Semifinal al Campionatelor Naţionale de Volei – Junioare, urmează să joace la Lugoj. Ele vor juca într-o grupă grea, care a fost stabilită în urma unor decizii controversate ce nu au respectat un echilibru sportiv valoric între toate grupele. Aceste decizii luate fără a respecta un echilibru valoric permite ca echipe valoroase să nu se califice la Turneul Final.

Adversarele cu care se va bate Dacia Mioveni sunt CSS Lugoj, CSM Timișoara și CS Dinamo București (adică aurul, argintul și locul 5 din campionatul 2018/ 2019 al campionatului de cadete).

La CSS Lugoj (care e și gazdă) și Dinamo București evoluează jucătoare cu ștate deja vechi în Divizia A1. Dacia Mioveni s-a călit la prima participare în meciurile Diviziei A2, unde a  ajuns până la Turneul Final, căpătând ceva experiență, care acum ar trebui să conteze la nivel de junioare.

La Turneele Semifinale au mers primele două echipe din cele 8 serii naționale. Se califică pentru Faza Finală echipele clasate pe primul loc din seriile semifinale si cele mai bune 2 echipe de pe locul II. Meciurile vor avea loc în intervalul 7-9 mai, iar turneul final în perioada 19-23 mai.

Sursa: Bitpress

 

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

11,000FaniÎmi place
2,350AbonațiAbonați-vă
- Advertisement -spot_img

NOUTĂȚI