0.3 C
Pitești
18 mart. 2025

E prea de tot! 30 de incendii de vegetație în numai două zile

Pompierii argeșeni au intervenit în două zile, vineri și sâmbătă, în cazul a peste 30 de incendii la vegetația uscată de pe câmp, șanțuri, curți, grădini, păduri.
Zeci de hectare de teren au fost afectate de aceste arderi necontrolate sau provocate din neatenție.
Două dintre incendiile de vegetație uscată s-au propagat și la construcțiile din gospodăriile cetățenilor, afectând aproximativ 20 mp din acoperișul unei case nelocuite și aproximativ 6 mp dintr-o anexă gospodărească.
De asemenea, un incendiu s-a soldat și cu o victimă, care a ajuns la spital cu arsuri la membrele inferioare.


Cauzele probabile de izbucnire ale acestor incendii sunt folosire intenționată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului, focul deschis în spații deschise și fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.
Pe timpul intervențiilor pompierilor, aceștia au identificat și 4 persoane, care au fost sancționate de către inspectorii de prevenire ai ISU Argeș cu amenzi în coantum total de 10.000 lei.

 

Pentru evitarea unor situații de urgență în care focul poate scăpa de sub control, vă rugăm să respectați următoarele prevederi generale:
– condiţii meteorologice fără vânt;
– colectarea în grămezi a resturilor vegetale în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;
– executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
– curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
– desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;
– asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
– supravegherea permanentă a arderii;
– stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
– interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Totodată, constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform HGR nr. 537/2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, următoarele fapte:
– arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi;
– amenajarea locurilor pentru utilizarea focului deschis în condiţii şi la distanţe care favorizează propagarea focului la construcţii, depozite, culturi agricole, păduri, plantaţii şi alte vecinătăţi.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress