4.2 C
Pitești
10 dec. 2024

Imunizarea împotriva unor boli grave se face din copilărie

O elevă de liceu eminentă a câștigat o bursă de studii în SUA și după ce și-a făcut dosarul complet, pentru faptul că nu a avut un vaccin obligatoriu, care ar fi trebuit făcut în perioada copilăriei, trecut în fișa medicală, nu a obținut viza. Sunt lucruri care trebuie să ne dea de gândit.

Legislația în alte țări este foarte strictă în această privință. În special SUA și țările din Africa pun accent pe existența completă a schemei de vaccinare în fișa medicală a pacientului. 

25 de boli pot fi prevenite prin vaccinare in acest moment: tuberculoză, rujeolă, rubeolă, difterie, tetanos, tuse convulsivă, febră galbenă, poliomielită, hepatită B, varicelă, pneumonie, diaree cu rotavirus, gripă, meningită, cancer de col uterin sau cancer hepatic etc.

Programul național de vaccinare este stabilit în funcție de mai multi factori (cel mai important fiind incidența unor boli contagioase pe plan regional), fiind adaptat permanent. Schema de vaccinare valabilă în Romania începe în primele ore de viață ale copilului, în maternitate, și continuă pe parcursul mai multor ani.

Aceasta este lista vaccinurilor obligatorii, în vigoare in perioada 2020-2021:

  • Vaccinul hepatitic B – împotriva hepatitei virale de tip B; se administrează nou-născuților, în primele 24 de ore de viață;
  • Vaccinul contra tuberculozei de tip Calmette Guerrin (BCG) – se administrează nou-născuților, în primele 2-7 zile de viață, în mod ideal înainte ca aceștia să plece din maternitate;
  • Imunizarea cu vaccin hexavalent, care asigură protecție împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, poliomielitei, hemophilus influenzae tip B și a doua doză de vaccin împotriva hepatitei virale de tip B se administrează în etape, astfel: prima doză – la vârsta de 2 luni, a doua doză – la 4 luni și a treia doză – la 11 luni.
  • Vaccinul pneumococic – este inclus în schema obligatorie de vaccinare, dar, din cauza lipsei acestuia, ori ca urmare a faptului că nu au fost alocați bani pentru a intra în schema vaccinurilor gratuite, mulți copii nu au fost imunizați. Acesta oferă protecție împotriva pneumoniilor, otitelor, septicemiilor și meningitei pneumococice și se administrează în trei etape: prima doză – la vârsta de 2 luni, a doua doză – la 4 luni, a treia doză – la 11 luni.
  • Imunizarea rujeolică-rubeolică-urliană se face cu viruși vii, atenuați. Cunoscut sub numele de ROR, oferă protecție împotriva pojarului, rubeolei și parotiditei (oreion) și se administrează în două etape: prima vaccinare la vârsta de 12 luni și a doua imunizare (rapel) la copiii cu vârsta între 5 ani și 9 ani.
  • Vaccinul tetravalent diftero-tetano-pertussis și acelular-poliomielitic se administrează copiilor la vârsta de 6 ani și este un rapel important pentru menținerea imunizării împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive, precum și împotriva poliomielitei;
  • Ultimul vaccin din schema obligatorie este un rapel foarte important, care se face copiilor la vârsta de 14 ani, împotriva difteriei, tetanosului și tusei convulsive;
  • În funcție de vârsta copilului și de schema de vaccinare care a fost aplicată, unii copii au primit, în ultimii ani, la vârsta de 8 ani, un rapel pentru protecție împotriva poliomielitei cu vaccinul poliomielitic (inactivat) VPI.

Vaccinuri opționale:

  • Vaccinul anti-Rotavirus
  • Vaccinul anti-Varicelă
  • Vaccinul antimeningococic A+C
  • Imunizare împotriva hepatitei A
  • Vaccinul pentru prevenirea infecției cu Streptococcus pneumoniae
  • Vaccinul antigripal
  • Vaccin anti-HPV (tulpini ale virusului sunt responsabile de apariția cancerului de col uterin)
  • Vaccinul anti-Covid.

 

Sursa: www.besmax.ro

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

49,800FaniÎmi place
3,190AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI

administrare site, mentenanta site, intretinere site