Dulciuri și înghețată la Băbana
Azi, de ziua internațională pentru protecția stratului de ozon, marcată anual la 16 septembrie, locuitorii comunei argeșene Băbana au fost în acțiune de curățenie. Dacă ploaia i-ar fi lăsat, acțiunea ar fi mai continuat.
Astfel, dimineața, membrii Consiliul Local (nu toți!) din Băbana, salariați ai primăriei, în parteneriat cu copii și cadre didactice de la Școala Gimnazială, cu beneficiari ai Legii 416/2001 (privind ajutorul social) și voluntari au participat la acțiunea de ecologizare/curățenie în localitate.
Fiecare participant a primit mănuși și saci, pe care i-a umplut cu diverse obiecte aruncate la întâmplare pe marginea drumului județean, DJ 703 E” care traversează comuna spre Cocu și Uda și în parcul din Valea lui Păneață.
La sfârșitul activității, toți participanții au primit, drept premiu, înghețată și dulciuri. Dealtfel, cam peste tot, pe fiecare stradă a comunei, locuitorii au ieșit dimineața la porți și au curățat zona.
Curățenie se face și la cele 7 izvoare cu apă potabilă existente. Dar, aici nu toți beneficiarii respectă regulile privind curățenia, mai ales cei din comunele vecine.
Unii care cred că nu sunt văzuți (deși sunt camere de supraveghere care înregistrează totul), aduc gunoi de acasă (pungi cu resturi menajere, sau, mai rău, diverse piese sau echipamente auto, bidoane de ulei, filtre, ștergătoare etc).
Amintim că aici gunoiul se ridică regulat în fiecare zi de vineri iar reciclabilele (hârtie, carton și plastic), la două săptămâni, marțea. Băbana e comuna unde reciclarea selectivă a deșeurilor e o prioritate. Sunt, mai nou, și containere speciale pentru sticlă (nu și geam termopan). Pe stâlpii de pe marginea drumurilor sunt plăcuțe avertizoare „nu aruncați gunoiul!” Și totuși, loc de mai bine ar fi.
Constantin PAŞOL