Momente de panică în municipiul Galați, în noaptea de joi spre vineri, după ce o dronă s-a prăbușit pe un bloc de locuințe. Impactul a fost urmat de o explozie puternică și de izbucnirea unui incendiu într-un apartament situat la etajul 10.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale ISU Galați, care au acționat pentru limitarea efectelor incidentului și pentru securizarea zonei. În sprijin au venit și alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și echipe specializate ale SRI.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, două persoane aflate în apartamentul afectat s-au autoevacuat înainte ca flăcările să se extindă. Ulterior, acestea au primit îngrijiri medicale la fața locului, prezentând escoriații ușoare.
Până la acest moment nu au fost raportate alte victime.

Incendiul a fost lichidat de pompieri, iar verificările efectuate în zonă au arătat că nu au fost identificate alte drone.
În paralel, către Galați a fost trimisă o echipă de cercetare specializată în explozii, formată din polițiști din cadrul Direcției de Investigații Criminale și ai Institutului Național de Criminalistică din cadrul IGPR.
Conform ultimului bilanț transmis de autorități, aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din imobil. Specialiștii SRI care au analizat resturile dronei au stabilit că întreaga încărcătură explozivă a acesteia a detonat în urma impactului.
Autoritățile au precizat că nu se impune evacuarea celorlalte scări ale blocului, iar Planul Roșu de intervenție a fost dezactivat după stabilizarea situației.
De asemenea, autoritățile au identificat o locație pentru cazarea temporară a locatarilor, însă până la această oră nu au existat persoane relocate. Forțele MAI, MAPN și echipele specializate ale SRI continuă cercetările și verificările la fața locului.


