Un accident rutier în care au fost implicate două autovehicule s-a produs joi, 18 iunie, pe Drumul Expres 12 (DEx12), în zona kilometrului 118.
La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Secției Costești și ai Detașamentului Bradu, cu echipaje de prim ajutor și stingere. De asemenea, la intervenție a fost solicitat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Argeș.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș, echipajele medicale au acordat asistență pentru trei persoane implicate în accident. În urma evaluării, două victime de sex feminin au fost preluate de ambulanțele SMURD și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
Pe lângă acordarea primului ajutor, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și securizarea zonei, până la înlăturarea oricărui pericol.
Cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite de către autoritățile competente.


