Două accidente rutiere în Argeș. Două persoane rănite

Pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină, marți după-amiază, la două accidente rutiere produse pe raza județului Argeș, unul în municipiul Pitești și celălalt în comuna Oarja.

Primul eveniment rutier a avut loc în Pitești, pe strada Depozitelor, zona CNCD, unde au fost implicate două autoturisme. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat. În urma accidentului, o persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale, aceasta acuzând dureri în zona capului. Victima a fost asistată de echipajul medical prezent la fața locului.

Cel de-al doilea accident s-a produs în comuna Oarja, la ieșirea spre Ștefan cel Mare, unde un autoturism a părăsit partea carosabilă. Pentru gestionarea situației, au intervenit trei echipaje de pompieri, alături de o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).

La sosirea echipajelor de pompieri, în interiorul vehiculului se afla o persoană care nu se putea evacua pe cont propriu.

Victima a fost extrasă cu ajutorul accesoriilor din dotarea autospecialelor de intervenție și predată, de urgență, echipajului medical SMURD.

După ce a fost evaluată, persoana de sex masculin a fost transportată la spital.

În ambele cazuri, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor și au sprijinit echipajele medicale. Cauzele producerii accidentelor urmează să fie stabilite de polițiști.

Related Articles

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

URMĂREȘTE-NE PE REȚELELE SOCIALE

52,300FaniÎmi place
3,200AbonațiAbonați-vă

NOUTĂȚI