Două accidente în Argeș
Pompierii argeșeni acționează în aceste momente în cazul a două evenimente, după cum urmează:
– Autostrada A1, km 106, sensul către București, unde un autoturism a intrat într-un parapet.
Intervin pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de intervenție, alături de un echipaj SAJ;
– municipiul Curtea de Argeș, strada Negru Vodă, în care sunt implicate un autoturism și un autobuz.
Intervin pompierii de la Detașamentul Curtea de Argeș cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD, alături de o ambulanță SAJ.
Intervențiile sunt în desfășurare. Vom reveni.
UPDATE: Accident A1: Personalul medical a evaluat și transportat la spital o persoană de sex masculin, în vârstă de aproximativ 68 de ani, care prezenta traumatism la nivelul capului.

Accident municipiul Curtea de Argeș:
Echipajele medicale au asistat și transportat la două persoane de sex feminin.
În ambele cazuri, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire a incendiilor.
![]()



